Login Începe

Povestea Noastră

Kiddos a fost inființat în anul 2019, în Dubai de către Norah, Dirk si Xinuo. Atunci s-a născut și Ayaan, iar noi ca parinți am încercat să îi oferim toate condițiile și resursele pentru o dezvoltare armonioasă, astfel incepuserăm să achiziționăm din ce în ce mai multe jucării, până când am simțit că ne sufocam în casă. Chiar dacă nu erau expuse mai mult de 5 jucării o dată și la două săptămâni făceam rotație, undeva trebuiau depozitate și spațiul era din ce în ce mai puțin! Să nu mai spun că făceam investiții în jucării care uneori nu prezentau niciun interes pentru Ayaan.
Din fericire, când bebe avea puțin peste 6 luni, am descoperit Kiddos și atunci totul s-a schimbat! Eu ca mama, nu am mai pierdut timp căutând jucării potrivite vârstei, pentru că specialiștii Kiddos făceau deja asta. Noi doar ne bucuram de ele. In fiecare lună, ziua Kiddos era asteptată ca ziua de Crăciun. Am folosit Kiddos până în ziua în care am părăsit Dubaiul și ne-am relocat în București, în noiembrie 2021. Am știut dintotdeauna că atunci când voi părăsi Dubaiul, voi dori să fac acest concept cunoscut și altor mămici. Simt că pe umerii mămicilor e uneori toată greutatea lumii! De aceea, totul legat de conceptul Kiddos e Verde și Sustenabil, pentru a fi siguri că nu adăugam nicio grijă suplimentară în viața de zi cu zi a mămicilor.
Noi suntem, Ayaan, Andrei si Roxana, echipa Kiddos România, și sperăm să creștem o dată cu bebelușii dumneavoastră, să vă fim alături de la caruselul muzical folosit la patuț în primele zile, până la jocurile de societate pre-școlare.

De ce suntem aici

Am învățat prin calitatea de părinți că fiecare copil este diferit și este interesat de lucruri diferite. Este greu să știi înainte de a cumpăra o jucărie dacă copilul tău o va iubi sau se va plictisi total de ea. Deci, în loc să încercăm să ghicim, nu ar fi frumos dacă ne-am putea bucura de toate tipurile de jucării, le-am explora și le-am împărtăși unul cu altul? Suntem un club de jucării ecologic, care va inspira copilului dumneavoastră împărtășirea, disciplina și îngrijirea jucăriilor în timp ce se bucură și explorează noi jucării și abilități. Îți va economisi bani, spațiu și timp, oferindu-ți în același timp posibilitatea de a intra în această călătorie împreună cu micuții tăi și de a petrece mai mult timp de calitate cu ei.

În ce credem

Schimbul de jucării nu este un concept nou; cu toate acestea, credem că ar trebui să joace un rol mai important în societatea noastră și în modul în care ne creștem copiii. Cu toții ne dorim tot ce este mai bun pentru copiii noștri, dar în același timp ar trebui să luăm în considerare impactul asupra mediului al alegerilor noastre. Facem tot posibilul să folosim mai ales jucării din lemn și cele din plastic reciclat pentru a ne menține afacerea „verde”. Folosim pungi reutilizabile pentru ambalajele noastre.
Cel mai important, în timp ce jucăriile sunt cu siguranță distractive, compania ta în timp ce se joacă, este de ce au cu adevarat nevoie copiii! 😀
© 2024 KIDDOS Toys Club Romania LLC. All Rights Reserved Politica de confidențialitatePolitica CookiesTermenii serviciului
SC Kiddos Toys Club Romania SRL;
S.Social: Str. Avionului, nr. 3, bl. 5C, sc. 2, ap. 12, sector 1
CUI: 45739160
Reg. Com.: J40/4094/03.03.2022.
RO07 INGB 0000 9999 1231 2122 ING Bank
Adresa de livrare: Bucuresti, Sector 1, Str. Avionului, nr. 3, bl. 5C, sc.2, ap.12
Suntem aici!